Ministerul Justiţiei: Memorandumul privind desfiinţarea SIIJ a fost aprobat de Guvern

Data publicării:
politist sta de paza la sectia speciala
Sediul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un memorandum care prevede, printre altele, ca până la finalul lunii februarie să fie adoptat de către Executiv proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, informează Agerpres.

Guvernul a adoptat Memorandumul pentru finalizarea MCV. Ne-am asumat, în programul de guvernare, îndeplinirea acestor criterii esenţiale pentru statul de drept din România. Ulterior, finalizarea MCV va veni ca o consecinţă a eforturilor noastre concretizate. A sosit acum momentul de a repara tot ceea ce s-a stricat în ultimii ani, de a pune Justiţia pe drumul cel bun şi de a consolida statul de drept şi democraţia din România”, a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion, citat într-un comunicat al MJ.

Conform comunicatului, memorandumul are tema „Demersuri prioritare necesare pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) - legislaţia în domeniul justiţiei” şi prevede calendarul pentru adoptarea de către Executiv a proiectelor de interes pentru sistemul judiciar.

Vor fi modificate și unele legi ale justiției pentru îndeplinirea recomandărilor cuprinse în ultimul Raport MCV

Astfel, arată sursa citată, în document se prevede aprobarea, cu prioritate, în Guvern, până la sfârşitul lunii februarie 2021, a proiectului de lege de desfiinţare a SIIJ şi transmiterea acestuia spre adoptare, în procedură de urgenţă, de către Parlament.

Proiectele legilor justiţiei vor fi, de asemenea, aprobate de către Guvern până la sfârşitul lunii aprilie şi transmise spre adoptare, în procedură de urgenţă, de către Parlament. Aceste demersuri sunt necesare pentru îndeplinirea recomandărilor cuprinse în ultimul Raport MCV, publicat de Comisia Europeană la 22 octombrie 2019”, precizează Ministerul Justiţiei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri