Majorarea taxelor şi impozitelor locale, blocată la Ploieşti prin hotărâre judecătorească

Data publicării:
taxePLoiesti

Organizaţia nonguvernamentală Alianţa pentru Drepturile Omului a demarat în urmă cu câteva luni o acţiune de atacare în contencios administrativ a hotărârii Consiliului Local cu privire la majorarea taxelor şi impozitelor pe anul 2013 cu 16%, pe motiv că decizia a fost luată fără o dezbatere publică prealabilă.

Rezultatul nu a întârziat să apară. S-a obţinut în instanţă, în faza de fond, suspendarea executării acestui act administrativ, considerându-se că municipalitatea a sfidat reglementările privind dezbaterea publică, a ignorat solicitările asociaţiei în acest sens şi a încasat nejustificat sume de la cetăţeni.

Pe lângă suspendarea deciziei, Alianţa pentru Drepturile Omului a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local Ploieşti nr. 4/2013, cerere care va fi judecată în perioada următoare.

Primăria Ploieşti a atacat cu recurs decizia instanţei, iar edilii oraşului spun că o astfel de decizie este împotriva legii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...