MAI vrea să construiască noi centre de arest preventiv. Sindicatele nu sunt de acord

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

Ministerul Afacerilor Interne vrea sa construiasca şase noi centre de arest preventiv. Nu există încă o estimare a costurilor, dar autorităţile spun ca prin noile investiţii se vor îmbunătăţi condiţiile în care stau deţinuţii. Sindicatele contestă planul şi spun că Guvernul ar trebui, mai întâi, să plătească orele suplimentare ale poliţiştilor.


În România sunt 51 de centre în care ajung ajung persoanele arestate preventiv. 11 dintre ele sunt administrate de Poliţia Capitalei.

„Într-o cameră de 12mp în mod normal stăteam șase, dar se întâmpla să stăm şi opt”, declara în 2015 fostul edil al Constanței, Radu Mazăre.

„Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş - pe care îl foloseam ca să tragem apa. Atunci când nu îl foloseam, puneam un pet ca să nu vină şobolanii”, povestea, tot în 2015, și Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării.

În ultimii ani, doar câteva astfel de locuri au fost modernizate, în Iaşi, Cluj şi Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Interne îşi propune acum construirea de noi centre. Primul va fi în Capitală şi va putea primi peste 500 de arestaţi preventiv.

Investiţii similare vor fi făcute în judeţele Brăila, Dolj, Argeş, Prahova şi Vaslui.

Planurile ministerului nu sunt însă pe placul sindicaliştilor, care se plâng că au salarii mici şi că nu le sunt plătite orele suplimentare. „Sunt niște politiști care sunt obligați să execute sarcinile din acest regulament, neplătiți, se numește muncă la negru”, spune Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol.

„Obiectul dezbaterii este ordinul ministrului MAI pentru aprobarea, organizarea și funcționarea centrelor, și nu drepturi salariale”, răspunde Claudiu Iaru, șeful centrelor de reținere.

Sindicaliştii mai spun că poliţiştii au devenit asistenţii personali ai deţinuţilor celebri: se ocupă de documentele lor şi chiar le fac cumpărăturile.

„Cumpărăturile se fac de către personalul centrelor în urma solicitărilor persoanelor private de libertate. Conform legislaţiei, în interior nu funcţionează spaţii economice”, confirmă Claudiu Iaru, șeful Serviciului de Coordonare pentru Centrele de Reținere și Arestare Preventivă.

Sindicaliştii din Poliţie propun ca toate centrele de arest preventiv să treacă în administratea Ministerului Justiţiei, cel care se ocupă de sistemul penitenciarelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Nouă formulă de calcul pentru pensiile speciale și militare. Pensionarii rămân cu mai mulți bani
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...