Magistrat anchetat de ANI: O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de 6 milioane euro

Data publicării:
Teanc de bancnote euro tinute in maini
Foto: Getty Images

Agenţia Naţională de Integritate susţine că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei (6 milioane euro) prin veniturile obţinute.

ANI a transmis miercuri, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificată de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.

De asemenea, ANI a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 1.213.986 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi.

Judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în anul 2015 într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică, scrie Agerpres.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”