Lider Sanitas Bihor, suspectat că ar fi delapidat 100.000 de euro pentru jocuri de noroc

Data publicării:
bani lei salarii

 

Primele semne de întrebare legate de dispariţia fondurilor colectate de la sindicaliştii Sanitas Bihor au apărut în aprilie. Conducerea filialei a demarat o anchetă internă, iar rezultatele au arătat chiar spre preşedintele de atunci, Sorin Crăciun.

Sorin Crăciun are 39 de ani și fusese ales președinte al filialei Bihor a Sanitas în primăvara anului trecut. El este asistent la Spitalul de Pneumologie din Oradea, iar în urmă cu trei luni a fost suspendat din funcție după ce sindicaliștii au constatat minusul din buget.

Surse din cadrul Sanitas susțin că din bugetul sindicatului care reprezintă interesele asistenţilor medicali şi ale personalului medical auxiliar ar lipsi 100.000 de lei, iar o parte din bani s-ar fi cheltuit pe jocuri de noroc.

„Nu mă simt vinovat de dispariția acestor bani, pentru că nu i-am luat în interes personal. Nu este adevărat deloc cu faptul că a fost publicat că s-au jucat la jocurile de noroc niște sume mari de bani. Pot să spun că noaptea am lucrat, iar ziua am făcut sindicat, nu mai aveam timpul necesar să fac aceste lucruri”, se apără Sorin Crăciun, fostul președinte al Sanitas Bihor.

Acuzaţia de delapidare este cercetată acum de polițiști.

„Polițiștii Serviciului de Investigații a Fraudelor efectuează cercetări pentru a stabili împrejurimile în care au dispărut respectivii bani, urmând ca în funcție de rezultat să fie luate măsurile legale în consecință”, a declarat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Organizaţia Sanitas din Bihor numără în jur de 1300 de membri care cotizează lunar la organizaţie cu un procent din salariul brut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri