Lia a României, suspect în dosarul retrocedarilor ilegale de păduri

Data publicării:
lia paul al romaniei fb

Lia a României a fost audiată în dosarul soțului său, care este arestat la domiciliu, tot în calitate de suspect.

Cele spuse public de Lia a României, cum că ar fi fost denunțător, se confirmă parțial. În declarația dată la DNA Brașov, Lia a confirmat cele spuse de soțul său, Paul al României, cu privire la cererile venite din partea lui Remus Truică, celălalt arestat la domiciliu din acest dosar.

Remus Truică le-ar fi propus acestora să îi cedeze, prin intermediul unei firme - controlate prin mai multe offshore-uri – drepturile pe care cei doi susțineau că le-ar avea asupra averii Casei Regale a României. În schimb, Lia și Paul ar fi urmat să primească patru milioane de euro.

Lia a României este cercetată sub acuzația de fals în declarații. Dosarul se află pe rolul curții supreme, care judecă contestațiile formulate de avocatul lui Paul al României și de cel al lui Remus Truică împotriva magistraților din Brașov de prelungire a arestului la domiciliu.

Paul al României și Remus Truică sunt acuzați de trafic de influență, cumpărare de influență și constituirea unui grup infracțional organizat în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafețe de 17 hectare de teren în zona Băneasa, parte a fostei ferme regale Băneasa.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...