Legea insolvenţei persoanei fizice, la un pas de plen

Data publicării:
munca firma angajat acte dosar contabil mediafax-1

 

Iniţiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a declarat că este foarte bucuroasă că "s-a făcut istorie" legislativă prin adoptarea acestui proiect.

Ea a explicat că de această lege va beneficia orice debitor de bună credinţă care are "un necaz financiar", nu din vina sa, acesta putând să-şi reeşaloneze datoriile, pe baza unui plan de redresare, pe o perioadă de 5 ani. Acest debitor, în momentul în care îşi deschide procedura de insolvenţă, nu mai poate fi executat silit şi este stopată orice penalitate sau majorare de întârziere.

Ea a mai spus că orice debitor care, după 90 de zile de la data scadentă a unei datorii, ştie că nu mai poate să-şi achite aceste datorii, poate să-şi ceară intrarea în insolvenţă şi, în felul acesta, să se poată redresa financiar în baza acestui plan de rambursare.

"Avem două proceduri: atunci când debitorul nu are nicio şansă să se redreseze, poate solicita lichidarea sau îşi poate reeşalona datoriile, pe baza planului de rambursare pe care îl propune, sub supravegherea şi consultanţa unui administrator al procedurii desemnat de o comisie de insolvenţă. Acest admnistrator poate fi dintre practicienii în insolvenţă, avocaţi, notari sau executori judecătoreşti", a mai spus Birchall.

Ea a mai aratat că, la nivel naţional, va fi o comisie naţională de insolvenţă, iar la nivel teritorial va fi o comisie teritorială de insolvenţă care se întâlneşte cel puţin o dată pe lună.

Cheltuielile în procedura de rambursare sunt prevăzute în planul de rambursare, iar cheltuielile de demarare a acestei proceduri sunt suportate de la bugetul de stat.

Proiectul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...