„Acest dosar este disjuns dintr-un alt dosar investigat de DNA anul trecut. Chiar una dintre persoanele vizate în acest dosar a făcut ea însăşi o sesizare la începutul anului. Într-adevăr, prejudiciul care presupunem că s-a comis şi pe care sperăm să-l putem dovedi cu probe se ridică undeva la peste 135 de milioane de euro. O sumă enormă, este contravaloarea unui teren care a aparţinut întotdeauna statului şi care a fost retrocedat ilegal, din punctul nostru de vedere. Suma ar fi echivalentul alocaţiei pe care ar putea s-o primească, timp de un an, aproximativ un milion de copii din România”, a spus Laura Codruţa Kovesi.