Kovesi: O provocare semnificativă pentru Parchetul European va fi garantarea resurselor suficiente

Data actualizării: Data publicării:
laura codruta kovesi ID32400_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, spune, în cadrul raportului anual al GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei, că noul Parchet European pe care îl va conduce va trebui să facă față unei serii de provocări pentru a deveni funcțional și eficient. O provocare "semnificativă, mai urgentă", identificată de Kovesi, va fi garantarea resurselor suficiente pentru ca instituția să-şi îndeplinească rolul. Fostul șef al DNA notează că, dacă nu se vor găsi soluții, EPPO va deveni "o instituţie în mare parte formală".

Laura Codruța Kovesi speră ca Biroul Procurorului Public European (EPPO) să devină operaţional la sfârşitul anului.

Ea îşi exprimă dorinţa ca EPPO să fie o instituţie "flexibilă şi orientată spre rezultate", cu proceduri eficiente însoţite de o respectare strictă a "garanţiilor fundamentale ale persoanelor care sunt investigate", transmite Agerpres.

"Pentru a-şi îndeplini pe deplin misiunea, EPPO va trebui să fie total independent, să acţioneze doar în interesele UE, fără a primi comenzi de la autorităţile europene sau naţionale", adaugă procurorul-şef european.

Kovesi mai spune că experienţa de procuror-şef al DNA o face conştientă de provocările cu care se confruntă noul parchet european.

O provocare este "navigarea prin particularităţile a 22 de sisteme juridice, care prevăd diferite garanţii pentru suspecţi şi reguli procedurale privind admisibilitatea probelor", notează aceasta în articolul publicat de GRECO.

"Cooperarea între Biroul Procurorului Public European şi statele membre non-participante, precum şi ţările terţe, va reprezenta o altă provocare", completează Kovesi.

"O altă provocare semnificativă, mai urgentă, va fi garantarea că EPPO are suficiente resurse pentru a-şi îndeplini rolul. Dacă vrem ca Biroul Procurorului Public European să poată investiga cu succes infracţiunile tot mai sofisticate şi să aducă valoare adăugată la cadrul de lucru existent, trebuie să aibă suficienţi procurori delegaţi, analişti, anchetatori financiari şi angajaţi auxiliari europeni pentru a procesa şi analiza toate informaţiile care vor veni, pentru a investiga fluxurile de bani complexe şi volumele uriaşe de date şi pentru a folosi tehnici investigative sub acoperire", mai notează procurorul-șef european.

Dacă nu se vor găsi soluţii corespunzătoare la aceste provocări, Laura Codruța Kovesi atenționează că există riscul ca EPPO "să devină o instituţie în mare parte formală, ceea ce ar reprezenta o dezamăgire gravă a aşteptărilor care au dus la crearea sa".

Kovesi spune că este optimistă, pentru că discuţiile cu Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul European, precum şi cu reprezentanţii statelor membre participante dau speranţe că "vom găsi suficient sprijin pentru a crea acel EPPO care să schimbe radical lupta împotriva fraudelor".

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile