Klaus Iohannis, invitat la şedinţa CSM de vineri

Data publicării:
SEDIU CSM membricsm.ro

Noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) se va constitui în şedinţă, vineri, urmând ca membrii forului să îşi aleagă conducerea - preşedinte şi vicepreşedinte.

SEDIU CSM membricsm.ro

Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, Daniela Lecca, la şedinţa de vineri a fost invitat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Şedinţa, care va avea loc la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, cuprinde trei puncte.

Primul punct prevede o întâlnire a membrilor vechiului CSM (mandatul 2011-2016) cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii constituit ca urmare a alegerilor organizate în perioada iunie-decembrie 2016.

Al doilea punct de pe ordinea de zi se referă la şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii, iar la punctul trei este trecută alegerea conducerii instituţiei - un preşedinte şi un vicepreşedinte al CSM.

Noul CSM este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea - Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ - Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş - Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag - Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Totodată, în CSM au fost aleşi procurorii Codruţ Olaru - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Potrivit art. 3 din Legea 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care nouă judecători şi cinci procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul Justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Membrii CSM sunt aleşi pentru un mandat de şase ani, fără posibilitatea de a fi prelungit.

În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârilor Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia se vor întruni în şedinţa de constituire, convocată şi prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ocazie cu care vor fi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele acestui for pentru anul 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”