Judecătorul Horațius Dumbravă: Avem o problemă cu CCR

Data publicării:
horatius dumbrava

Raportul Comisiei de la Veneţia ar trebui să dea mult de gândit Curţii Constituţionale, crede Horaţius Dumbravă, fostul şef al Consiliului Superior al Magistraturii. Invitat la emisiunea "În faţa ta", judecătorul atenţionează că România are o mare problemă cu nerespectarea statului de drept. Ca în țări precum Armenia și Ucraina, după cum arată datele Comisiei.

Jurnalist Digi24: Această recomandare a Comisiei de la Veneţia invalidează în vreun fel decizia CCR?

Horațius Dumbravă: Practic, avem o problemă cu CCR, pentru că ceea ce spune Comisia de la Veneţia, sunt 9 puncte, prin care se referă la anumite chestiuni de nerespectare a regulilor statului de drept, care au trecut prin filtrul CCR şi sper că însăşi CCR să aibă un examen foarte serios a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Nu cred că e o situaţie prea bună pentru noi, România, astăzi, să ne trezim cu Comisia de la Veneţia, după ce de atâtea ori CCR a examinat şi a constatat că e constituţional un articol de lege, când, de fapt, iată ce probleme avem. Uitaţi-vă pe pagina web a Comisiei de la Veneţia şi o să vedeți Armenia, Ucraina, Azerbaijan, Polonia, România de două ori şi Albania, oare ne simţim bine? GRECO este un organism care conclucrează cu Comisia de la Veneţia şi se ocupă de ceea ce înseamnă lupta anticorupţie la nivel european, România apare de două ori pe pagina principală, oare e bine?

În scrisoarea transmisă de preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio, preşedintelui Curţii Constituţionale a României (CCR), Valer Dorneanu, se arată că într-un stat democratic, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi trebuie să fie implementate, iar Curtea are „o înaltă responsabilitate” de a adopta hotărâri în conformitate cu Constituţia şi principiile sale.

Citiți și

Toader: "Cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia exprimate într-un aviz, fie el şi intermediar"

Tăriceanu: Mă sperie superficialitatea Comisiei de la Veneţia. Un document politic, subțire

USR: Cerem CCR să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia. Sunt în joc democraţia şi viitorul României

Comisia de la Veneţia | Reacţia preşedintelui Klaus Iohannis

Cristi Danileț: România riscă excluderea din Consiliul Europei

Forumul Judecătorilor, mesaj pentru politicieni: „Sunt 30 de pagini care explică negru pe alb ce ați greșit și ce trebuie să îndreptați”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri