Va fi verificat modul în care a decurs procesul din 4 aprilie de la Tribunalul Bucureşti, pentru a se stabili dacă judecătorul a săvârşit vreo abatere disciplinară, au declarat pentru Mediafax oficiali din Inspecţia Judiciară.
Raportul întocmit de Inspecţia Juridiară va fi înaintat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide dacă îşi va însuşi sau nu concluziile acestuia.
Judecătoarea Camelia Maria Ilie, de la Tribunalul Bucureşti, a admis, în 5 aprilie, contestaţia lui Mircea Diaconu privind candidatura acestuia ca independent la alegerile europarlamentare.
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care în 9 aprilie a menţinut hotărârea Tribunalului Capitalei.
Judecătoarea Camelia Maria Ilie a arătat, în motivarea deciziei privind candidatura lui Mircea Diaconu, că acesta are „vocaţia legală incontestabilă” de a ocupa funcţia de europarlamentar, arătând totodată că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.