Judecătorii au respins cererea lui Sorin Oprescu de anulare a condamnării de 10 ani închisoare

Data actualizării: Data publicării:
sorin oprescu face declaratii
Judecătorii au respins cererea lui Sorin Oprescu de anulare a condamnării de 10 ani închisoare. Foto: Profimedia

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, ca neîntemeiată, o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu prin care solicita anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie.

„În baza art. 432 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr 575/A/13.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul 42389/3/2015. Definitivă”, se arată în decizia CAB.

Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie, potrivit Agerpres.

Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...