Judecătoria din sufragerie

Data publicării:
judecator sentinta

Pentru angajaţii Judecătoriei Deta, din judeţul Timiş, să facă dreptate este o adevărată provocare. De14 ani, îşi desfăşoară activitatea în patru apartamente. Deciziile importante sunt luate într-o fostă sufragerie, unde a fost amenajată sala de judecată. La rândul lor, arestaţii sunt ţinuţi într-o fostă bucătărie. Inspecţia Judiciară a semnalat într-un raport din primăvară că spaţiul este impropriu, dar nu s-a schimbat nimic.

Daniel Herman, preşedintele Judecătoriei Deta: „Avem arhiva, registratura, biroul grefierilor şi sala de şedinţe... Cel de-al treilea apartament.”

Din 2002, de când au primit spaţiul de la Ministerul Justiţiei, cei 14 angajaţi ai Judecătoriei Deta fac dreptate în patru apartamente dintr-un bloc situat în centrul oraşului.

Singura sală de judecată a fost amenajată într-o fostă sufragerie, iar din lipsa spaţiului masa judecătorului, a procurorului şi a grefierului au fost aşezate una lângă cealaltă.

Daniel Herman, preşedintele Judecătoriei Deta: „Oamenii aşteaptă pe hol. Ne descurcăm cum putem. La etajul doi, bucătăria a fost transformată în camera în care sunt lăsaţi deţinuţii în procesele cu arestaţi.”

Nemulţumiţi de spaţiu sunt atât localnicii care-şi caută dreptatea în instanţă, cât şi avocaţii din oficiu.

Valeriu Răuţă, decanul Baroului Timiş: „Pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică din oficiu nu s-a putut repartiza o încăpere, deşi legea de organizare a avocaturii prevede obligaţia instanţelor de a asigura o încăpere, un spaţiu pentru asistenţa din oficiu.”

Localnic: “Este foarte mic, e de neconceput pentru că judecătoria trebuie să fie primul loc, să aibă clădirea spaţiu suficient ca să poată lucra.”

Problema sălilor înghesuite a fost semnalată în primăvară şi într-un raport al Inspecţiei Judiciare. "Judecătoria Deta îşi are sediul într-o clădire care este improprie desfăşurării activităţii de judecată. (...) Prin dimensiunea spaţiului, afectează respectarea principiului publicităţii şedinţelor de judecată, accesul justiţiabililor fiind limitat." (Sursa: Raportul Control la Curtea de Apel Timişoara)

Judecătoria Deta este subordonată Tribunalului Timiş. Reprezentanţii instituţiei au refuzat să comenteze situaţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...