Aceştia erau căutaţi de apropiaţi ai judecătorei şi li se propunea sprijin în instanţă în schimbul unor sume mari de bani. Este concluzia magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, cei care l-au arestat pe Dinel Staicu în acelaşi dosar.
De regulă, judecătoarea stabilea mita în funcţie de prejudiciile din dosare şi cerea jumătate din sumă. Magistraţii Curţii de Apel dau şi două exemple: dosarul lui Dinel Staicu, în care paguba era de patru milioane de euro, iar Veronica Cîrstoiu ar fi cerut iniţial două milioane. Într-un alt caz, prejudiciul era de 200.000 de euro, iar comisionul cerut ar fi fost de 100.000 de euro.