Iulian Nica, primarul orașului Panciu, a fost arestat preventiv

Data actualizării: Data publicării:
iulian-nica-fb
Foto: facebook.com/iulian.nica.96

Primarul oraşului Panciu, Iulian Nica, a fost arestat preventiv în urma unei decizii a judecătorilor la propunerea procurorilor, transmite Mediafax. Edilul vrâncean este acuzat de 6 infracţiuni. În dosar mai sunt implicate şapte persoane din subordinea primarului.

Primarul din Panciu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la miezul nopţii. În dosarul său, procurorii fac cercetări ample care au început anul trecut şi au continuat în luna martie.

În urmă cu două zile, anchetatorii au făcut percheziţii la sediul Primăriei Panciu şi la domiciliul primarului Nica de unde au ridicat numeroase documente.

Potrivit procurorilor în dosarul de corupţie apar infracţiunile abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual, uz de fals, delapidare şi instigare la delapidare.

În dosarul primarului Iulian Nica (nepotul europarlamentarului PSD Dan Nica) mai au calitatea de suspect şapte angajaţi ai primăriei şi ai unei instituţii subordonate Primăriei Panciu. Este vorba despre societatea de salubrizare din localitate prin intermediul căreia s-ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 300.000 de euro, aşa cum au stabilit procurorii.

În acest caz cercetările continuă, iar suma stabilită drept prejudiciu ar putea creşte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, ridicat de polițiști. Este acuzat de trafic de substanțe de...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Un român îmbrăcat cu o uniformă falsă de militar instigă la violență pe net. Postarea a înfuriat internauții
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Moartea lui Gene Hackman. Ce spun reprezentanții companiei de gaz din New Mexico, în urma anchetei efectuate...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John