Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

Data publicării:
chereches
Cătălin Cherecheş a fost adus în țară din Germania. Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară. Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a precizat că această lege prevede de acum „un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept”.

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare completarea cadrului legislativ privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Iniţiativa vizează limitarea fenomenului „fugarilor” şi descurajarea acestei atitudini infracţionale.

Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.

Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă.

Prin urmare, actul normativ iniţiat de către Ministerul Justiţiei reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, cât şi modalitatea de recuperare a cheltuielilor ocazionate de aducerea lor în România.

„Am prezentat proiectul de lege Guvernului spre adoptare la 21 martie, apoi a fost trimis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. Procedurile s-au desfăşurat cu celeritate, aşa cum era şi normal în raport cu importanta problemei. Diminuarea fenomenului fugarilor este o prioritate pentru Ministerul Justiţiei pe care îl conduc de aproape un an. Legea prevede de acum un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept - dacă ai fugit din ţară şi ai avut bani să eviţi executarea pedepsei în penitenciarele româneşti, atunci când eşti adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, vei scoate bani din buzunar”, a afirmat Alina Gorghiu, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Justiţiei, potrivit News.ro. 

Ea a mai spus că doar la nivelul anului 2023, statul român a cheltuit peste 10 mil lei pentru 803 persoane aduse în ţară.

„O sumă relevantă care ar putea fi redirijată către sistemul penitenciar, către noi sedii de instanţe sau modernizarea celor existente. Anul acesta, până în prezent peste 300 de fugari au fost aduşi în ţară, ceea ce a implicat alte sume de la buget. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, românii nu vor mai suporta costurile pentru aducerea în ţară a infractorilor fugari! Mulţumesc tuturor colegilor din Ministerul Justiţiei care au lucrat la acest proiect legislativ. Aducerea în ţară a tuturor fugarilor rămâne o prioritate a mandatului meu!”, a conchis Gorghiu.

Legea are în vedere 2 ipoteze. În cazul în care fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în ţară urmează să fie avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare. În cea de a doua ipoteză, în care fugarul, reuşeşte să fugă din ţară după ce este condamnat definitiv, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în România urmează să fie recuperate printr-o acţiune în instanţa civilă, titularul acţiunii fiind ministerul care a făcut cheltuielile. Această acţiune va fi scutită de taxa de timbru şi va fi judecată cu celeritate.

Noua lege se referă strict la persoanele urmărite internaţional, cele care consideră că prin fugă vor scăpa de răspunderea penală, de executarea pedepsei.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 mai, proiectul de lege, în calitate de for decizional.

 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei