Interzis la proteste spontane. ICCJ: Sancțiuni pentru protestele neanunțate

Data actualizării: Data publicării:
mars protest guvern motiunea dancila_inquam George Calin (3)
Foto: InquamPhotos/George Călin

Interzis la proteste în faţa Guvernului sau a oricărei altei clădiri publice importante. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în urmă cu puţin timp că orice persoană prezentă la un miting în faţa unei clădiri publice şi care nu a anunţat în prealabil prezenţa la protest poate fi sancţionată.

În legislație sunt cuprinse prevederi referitoare la obligația persoanelor care vor să protesteze în incinta unei instituții publice de a notifica autoritățile despre acest protest.

Atunci când jandarmii dădeau amenzi pentru proteste în Piața Victoriei, de exemplu, așadar în proximitatea unei instituții publice, unele instanțe aprobau, deci confirmau acele amenzi, în timp ce alte instanțe le anulau pe motiv că o piață din apropierea unei instituții publice nu face parte din incinta unui instituții publice.

Pentru că există această practică neunitară, Curtea de Apel din București a solicitat ICCJ să aprobe un recurs în interesul legii care să devină odată cu publicarea lui în Monitorul Oficial obligatoriu pentru toate instanțele din România.

Iar în varianta propusă de Curtea de Apel exista acea obligație de a confirma amenzile date de Jandarmerie pentru proteste nenotificate ce au avut loc în proximitatea sau în piața din apropierea unei instituții.

Această soluție propusă de judecători a fost aprobată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Urmează ca decizia la acest recurs în interesul legii să fie motivată și apoi publicată în Monitorul Oficial, moment în care va fi obligatorie pentru toți judecătorii care vor soluționa contestațiile făcute împotriva unor amenzi date din același motiv.

Soluția dată de ICCJ:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2018. ”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri