Interlopul Fane Căpăţână a pretins că e polițist antidrog şi a furat 3.800 de euro din portofelele unor ucraineni

Data publicării:
masina de politie
Foto: Politia Română

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat de furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale, după ce ar fi oprit în trafic o mașină în care se aflau mai mulţi ucraineni cărora le-ar fi sustras din portofelele suma de 3.800 de euro. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, suspectul ar fi Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele Fane Căpăţână.

Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, când, potrivit unor surse judiciare, o maşină în care se aflau cetăţeni din Ucraina a fost oprită în trafic de un poliţist care s-a prezentat ca făcând parte din serviciul Antidrog.

„Ieri, 31 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale. În fapt, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, în jurul orei 01:00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un cetăţean străin cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1B - E577, din direcţia Buzău către Ploieşti, la ieşire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat. Acesta, folosindu-se de calităţi oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât şi pasagerilor. În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanţilor maşinii 3.800 de euro”, a transmis IPJ Buzău, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor, bărbatul cercetat pentru furt calificat şi uzurparea de calităţi oficiale ar fi Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele de Fane Căpăţână.

„Imediat după primirea sesizării, cercetările au fost preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar datele oferite de apelant referitoare la persoana care l-ar fi abordat şi la autovehiculul ce ar fi fost utilizat de către aceasta au fost prelucrate cu operativitate întregului dispozitiv de ordine publică. În urma investigaţiilor derulate, poliţiştii au stabilit că bănuit de săvârşirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din Bucureşti. Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale. În urma materialului probator administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale”, informează IPJ Buzău.

În anul 2022, Ştefan Dinu a mai fost reţinut de oamenii legii pentru că s-ar fi dat drept poliţist şi i-ar fi luat unui cetăţean străin suma de 2.500 de lei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...