IGPR: Prejudiciu de 1,5 milioane euro cauzat prin difuzarea unor posturi TV pe internet fără acordul acestora

Data publicării:
tv telecomanda

 

Potrivit sursei citate, în acest caz polițiștii au efectuat, pe 12 octombrie, percheziții în București la locuințele celor patru persoane și la sediile unor societății controlate de acestea.

Pentru a comercializa dispozitivele speciale de recepție a acestor programe și pentru a încasa sume de bani de la abonați, aceștia ar fi înființat numeroase societăți atât în România, cât și în alte state. Cu ajutorul societăților înființate, ar fi disimulat tranzacțiile efectuate și ar fi ascuns veniturile obținute din aceste activități ilicite, mare parte din sumele obținute în acest mod fiind reinvestite. Cele patru persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea la dispoziția publicului de opere protejate (programe de televiziune) și de utilizare a unor mărci înregistrate fără consimțământul titularilor și spălare de bani”, precizează IGPR.

Patru persoane, cercetate penal pentru că retransmiteau pe internet programe de televiziune fără consimțământul titularului

Pe de altă parte, se arată în comunicatul amintit, în perioada 9-15 octombrie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au constatat 102 infracțiuni economice, de comiterea cărora sunt bănuite 91 de persoane.

Polițiștii au constatat 26 de infracțiuni de evaziune fiscală, 11 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 5 delapidări, 24 de înșelăciune, 14 uzuri de fals, 2 de fals material în înscrisuri oficiale, 2 de abuz în serviciu și câte o faptă la Legea 31/1990 privind societățile comerciale și constituire de grup infracțional organizat. De asemenea, polițiștii au constatat 2 infracțiuni privind complicitate la evaziune fiscală, câte o faptă de luare de mită, complicitate la înșelăciune, tentativă la înșelăciune, delapidare, bancrută frauduloasă, la Legea 8/1996 privind Drepturile de autor și 3 la Legea 656/2003 privind spălarea banilor”, adaugă sursa menționată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor