Grup implicat în fraudarea cardurilor, reținut de DIICOT

Data publicării:
diicot (2)

Mai multe persoane, membre ale unui grup care se ocupa de crearea dispozitivelor pentru fraudarea sau clonarea cardurilor bancare şi compromiterea sistemelor informatice ale bancomatelor au fost reţinute de DIICOT şi urmează să fie prezentate unui judecător de drepturi şi libertăţi, scrie News.ro.

diicot (2)

Procurorii DIICOT de de la Serviciul Teritorial Bucureşti i-au reţinut pentru 24 de ore pe Valentin Velicu, Rareş Mârzea, Ovidiu Alexandru Dan, şi Radu Andrei Săvoae pe care îi acuză de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori.

În dosar, arată anchetatorii, există suspiciunea că, în cursul acestui an, Velicu a constituit împreună cu Mârzea, Dan şi Săvoae un grup care a avut ca scop realizarea şi distribuirea de dispoziţive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii infracţiunii de acces la un sistem informatic, grup ce a acţionat preponderent în municipiul Bucureşti.

Potrivit procurorilor DIICOT, membrii grupului infracţional au produs o mare diversitate de dispozitive de skimming pe care ulterior le-au distribuit unor persoane interesate să utilizeze astfel de dispozitive.

Elemente componente dispozitivelor de skimming, notează anchetatorii DIICOT, au fost cumpărate de la societăţi comerciale din Bucureşti sau au fost comandate prin intermediul unor site-uri din străinătate.

Totodată, arată instituţia, s-a reţinut că, prin folosirea unor cărţi de identitate falsificate, membrii grupului au deschis conturi bancare în care erau transferate sume de bani din străinătate şi care ulterior erau retrase de la bancomate de pe teritoriul României.

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate dispozitive de skimming, calculatoare,  telefoane mobile, bani, un atelier de confecţionare a echipamentelor de compromitere a cardurilor bancare.

Cei patru urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...