Grindeanu: Tudorel Toader m-a asigurat că discuţia cu ambasadorul SUA nu i-a influenţat evaluarea privind DNA
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la un post de televiziune, că l-a întrebat pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, despre întâlnirea sa cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, înaintea prezentării publice a evaluării privind Ministerul Public şi DNA, primind asigurări că acest subiect nu a fost discutat de cei doi oficiali, informează News.ro.
Întrebat de ce a amânat Tudorel Toader prezentarea evaluării, Sorin Grindeanu a afirmat că ministrul Justiţiei s-a aflat la Bruxelles. Premierul a fost întrebat şi dacă nu cumva amânarea a avut legătură cu întâlnirea între Toader şi ambasadorul Hans Klemm.
„Nu are nicio legătură şi chiar am întrebat. Am adresat această întrebare domnului ministru la întâlnirea de ieri după-amiază (de miercuri - n.r.), dacă s-a discutat cumva despre aceasată evaluare şi a fost un dialog între ministru şi domnul ambasador. Domnul ministru m-a asigurat că nu”, a răspuns Grindeanu.
La remarca moderatorului că nu crede acest răspuns al lui Toader, premierul a afirmat că el îl crede pe ministrul Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, au discutat, luni, despre proiecte comune în domeniul justiţiei, inclusiv despre sprijinul oferit de Statele Unite în recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni, a anunţat Ministerul Justiţiei.
Miercuri, Tudorel Toader a prezentat evaluarea sa cu privire la activitatea Ministerului Public şi a DNA.