Greii fotbalului, împreună în carantină. George Copos, Mihai Stoica și Gheorghe Popescu împart aceeași celulă la Rahova

Data publicării:
dosar
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

La fel şi fraţii Ioan şi Victor Becali şi Cristi Borcea, care au fost încarceraţi împreună la Penitenciarul Poarta Albă. Jean Pădureanu va petrece perioada de carantină în Spitalul Penitenciarului Jilava, unde a fost adus de la Spitalul Elias după pronunţarea sentinţei în Dosarul Transferurilor, iar Gheorghe Neţoiu se află încarcerat într-un penitenciar de lângă Craiova.

În perioada de carantină vor fi supuşi unor teste medicale şi vor fi consiliaţi de psihologi pentru a putea trece peste şocul încarcerării. Cei opt au fost condamnaţi în Dosarul Transferurilor, iar pedepsele totalizează aproape 35 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altă faţă a lui Ilie Bolojan! Motivul divorţului de soţie s-a aflat acum, nu îi face cinste deloc...
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Regizorul filmului "Hitch", despre colaborarea cu Will Smith: "A fost o luptă. Nu am mai auzit nimic de la el...
Adevarul
Parodie virală Divertis despre suveraniștii care vor la Cotroceni : „Tanțo, dacă mă votezi, îți pun pe pereți...
Newsweek
Judecătorii CCR iau pensii speciale de 1.000.000€. UE le consideră prea mari și ne-a tăiat fondurile
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Cum au reușit patru hoți să jefuiască un magazin din Tennessee cu ajutorul pitonilor: „Sunt ca o armă”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...