Giorgiana Hosu, procurorul-șef al DIICOT, și-a anunțat joi demisia. Decizia intervine după ce soțul ei a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare. Giorgiana Hosu este al treilea șef al parchetului antimafia care pleacă prin demisie în ultimii cinci ani.
Un comunicat al Ministerului Justiției informează că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întrevedere, joi, cu Giorgiana Hosu, iar aceasta l-a anunțat despre decizia sa de a demisiona. „Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, precizează Ministerul Justiției.
Conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către procurorul-șef adjunct DIICOT, Oana Daniela Pâțu.
Fostul polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității. Sentința nu este definitivă, dar președintele Klaus Iohannis declarase cu o zi înainte că „dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări”.
Giorgiana Hosu fusese numită în funcție în februarie
Președintele Klaus Iohannis a semnat în 20 februarie decretele de numire pentru procurorii-șefi propuși de ministrul justiției, inclusiv pentru Giorgiana Hosu, deși Consiliul Superior al Magistraturii avizase negativ propunerea Giorgianei Hosu pentru funcția de procuror-șef la DIICOT. Avizul CSM este însă consultativ, iar ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a trimis propunerile către președinte însoțite de o scrisoare oficială în care preciza că le menține „argumentat și motivat legal”.
Giorgiana Hosu era, în momentul numirii ei ca șefă a DIICOT, procuror-șef adjunct al DIICOT. Procurorul are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior, condusese vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare al instituţiei.
După ce Alina Bica şi-a dat demisia în 2015 din funcţia de procuror-şef al instituţiei, Giorgiana Hosu a preluat șefia interimară a instituţiei.
DIICOT a fost condusă apoi de procurorul-șef a lui Daniel Horodniceanu.
Și predecesorul Giorgianei Hosu în funcția de procuror-șef al DIICOT, Felix Bănilă, și-a dat demisia la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, în urma gestionării defectuoase a cazului Caracal. În cazul Caracal se implicase și Giorgiana Hosu personal, care recunoscuse unele „erori de comunicare”.
O altă controversă în mandatul de șef DIICOT al Giorgianei Hosu se leagă de dosarul protestelor din 10 august, când procurorii antimafia au clasat parțial dosarul violențelor jandarmilor din 2018, dar ulterior Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.
Editor : Luana Pavaluca