Gigi Becali s-ar putea întoarce în puşcărie. Se solicită revocarea eliberării condiționate

Data actualizării: Data publicării:
becali bun
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor solicită revocarea eliberării condiționate a lui Gigi Becali, după ce acesta l-a amenințat într-o emisiune de televiziune pe directorul Penitenciarului Jilava care nu a aprobat o învoire pentru vărul său, încă deținut, Victor Becali.

becali bun
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În acest sens, Federația a remis presei un comunicat pe care îl redăm, integral, mai jos:

„Luni, 21 august 2017, am solicitat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor măsuri ferme în legătură cu amenințările pe care fostul deținut Gheorghe Becali, aflat în perioada de supraveghere după liberarea condiționată, a reunoscut public că le-a adresat directorului Penitenciarului Jilava.

Ex-deținutul Gheorghe Becali a intervenit în direct într-o emisiune de televiziune din data de 19 august 2017 unde a afirmat cât se poate de explicit că i-a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că acesta nu a aprobat o nouă învoire pentru vărul său, încă deținut, Victor Becali.

Considerăm că se impune sesizarea instanței de executare a pedepsei privative de libertate în legătură cu revocarea liberării condiționate, dar și a organelor de urmărire penală pentru infracțiunea de ultraj în formă calificată, fostul deținut Gheorghe Becali fiind cunoscut pentru comandarea unor acțiuni de tip mafiot (sechestrare de persoane).

Acest demers se înscrie în programul de acțiuni sindicale care are în vedere, pe lângă îmbunătățirea condițiilor de lucru și eliminarea deficitului de personal, și întărirea cadrului instituțional și legal referitor la protecția personalului din penitenciare, și este justificat legal de prevederile art. 104 alin. (1) si (2) si art. 257 alin. (1) si (2) din Noul Cod Penal.

Pentru conformitate:

Art. 257 din Noul Cod Penal prevede că:

(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Art. 104 din Noul Cod Penal prevede că:

(1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă.

(2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...