Ghiță vrea să participe la procesele din România prin videoconferință

Data publicării:
sebastian ghita digi

Avocații lui Sebastian Ghiță au declarat marți la ÎCCJ că fostul deputat vrea să asiste la procesele pe care le are deschise în instanțele din România prin videoconferință, el fiind încarcerat într-un penitenciar din Belgrad.

La termenul de marți al procesului în care Ghiță este judecat alături de fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu, avocații fostului deputat au spus că acesta este închis în penitenciarul central din Belgrad.

Avocații au precizat că au luat legătura cu Sebastian Ghiță, iar acesta le-a transmis că vrea să asiste la desfășurarea procesului printr-un sistem de videoconferință.

Judecătorii au amânat procesul pentru data de 6 iunie și au dispus citarea lui Ghiță prin intermediul Ministerului Justiției, la penitenciarul din Serbia.

Tot pe 6 iunie se va discuta și cererea DNA de emitere a unui al treilea mandat de arestare în lipsă pe numele fostului deputat.

DNA a cerut acest nou mandat de arestare în dosarul în care Sebastian Ghiță este judecat pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploiești.

În iulie 2015, Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată în acest dosar pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani, iar Iulian Bădescu este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă - CSU Asesoft Ploiești - o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați”, susține DNA.

Aursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri