Fostul procuror DNA Mircea Negulescu va fi eliberat din arest și plasat sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:
Fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploiesti
Fostul procuror Mircea Negulescu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi ca Mircea Negulescu să fie eliberat din arest preventiv și să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în două cauze instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, potrivit Agerpres.

Instanţa i-a admis lui Negulescu o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, decizia fiind definitivă.

"Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia", arată decizia judecătorilor.

De asemenea, acesta nu trebuie să se apropie de "inculpaţii Savu Alfred Virgil şi Iordache Mihai Iuliano, de persoanele vătămate Savu Daniel, Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian-Aurelian, Chirilă Sorin Adrian, Iordăchescu Ionuţ Alexandru şi de martorii Stroie Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian, Alexe Răzvan, Biziniche Gheorghe, Stoica Vlad Ştefan şi Cosma Mircea şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale".

Mircea Negulescu se află în arest preventiv din data de 23 iulie.

În vârstă de 52 de ani, numit în presă și „Portocală”, fostul procuror al DNA Ploiești este acuzat că ar fi pus presiune pe martori să dea declarații mincinoase în două dosare pe care le instrumenta, într-unul dintre ele fiind cercetați Sebastian Ghiță și Victor Ponta. Fostul magistrat mai este judecat în două dosare, pentru suspiciuni similare, și a fost exclus din magistratură anul trecut pentru abateri disciplinare grave.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...