UPDATE 16.30 Adrian Duicu a părăsit penitenciarul și a declarat că nu este vinovat. „Voi face față în instanță, nu sunt vinovat. Merg în instanță și instanța va decide dacă am fost sau nu închis pe nedrept. A fost o perioadă foarte urâtă. Nu vreau să mi-o mai amintesc în viața mea. Începând cu astăzi s-a încheiat”, a declarat Adrian Duicu.
ICCJ a respins astfel contestaţia procurorilor DNA la decizia similară luată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB). Astfel, Adrian Duicu, precum şi fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu, cercetaţi în acelaşi dosar, vor părăsi arestul, unde se află din 4 aprilie. La 1 august, instanţa supremă le-a respins celor trei o contestaţie faţă de arestarea preventivă.
„Au petrecut alături de ceilalţi doi inculpaţi, în stare de arest preventiv, 7 luni, găsesc o perioadă foarte lungă, chiar dacă acuzaţile sunt cele pe care le-aţi enunţat. Măsura e una tot de arest, chiar dacă e una la domiciliu.
Are obligația de a se prezenta la termene şi la solicitarea organelor judiciare, restrângeri ale dreptului la liberă circulaţie, restrângeri prevind contactul cu multe persoane care au legătură cu cauza. E o măsură firească. Presupun că o găseşte miraculoasă”, a spus avocata lui Adrian Duicu, Alice Drăghici, la Digi24.
Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Constantin Stefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, este acuzat de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Popescu este vizat şi în dosarul de corupţie al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, Carmen Sîrboiu. După începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Ponea, ministrul Afacerilor Interne a dispus retragerea lui de lacomanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi punerea lui la dispoziţie.
Reamintim că Adrian Duicu se folosea în scop personal de numele celor mai importanţi oameni în stat - premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea sau şeful Poliţiei Române Petre Tobă, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupţie. Aceștia arată cum Adrian Duicu îşi impunea apropiaţii în poziţii strategice, ca la nevoie să fie el însuşi ajutat.
Conform anchetatorilor, pe 8 iulie 2013, după şedinţa conducerii PSD, Adrian Duicu s-a întânit cu Victor Ponta la un resturant din Capitală. La finalul discuţiilor, l-a sunat pe Ionel Georgescu, un aproiat al său, şi l-a anunţat că i-a rezervat un post într-o instituţie publică.
Interceptări: Posturi negociate la restaurant
„Adrian Duicu: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Antifraudă.
Ionel Georgescu: Hai că vin la tine şi-mi spui.
Adrian Duicu: E rezolvată! Sunt cu premieru', aici, la masă.
Ionel Georgescu: Am înţeles. Vin în zonă după tine?
Adrian Duicu: Vino aici! De aici vii şi mă iei! Da.”
sursa: rechizitoriu DNA
Replica lui Adrian Duicu a fost: „Nu există aşa ceva. Nu sunt vinovat cu nimic”.
Procurorii anticorupţie îl acuză pe Adrian Duicu că a făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului pe care în numea în interceptări „şefu' al mare” sau „omu'”. Imediat după apariţia primelor informaţii despre dosarul lui Adrian Duicu, Victor Ponta a decis să-şi amenajeze un birou la Ministerul Apărării Naţionale.
Şeful Poliţiei Romane, Petre Tobă, a fost chemat la Guvern pentru a discuta cu Adrian Duicu despre promovarea lui Constantin Ponea, şeful Poliţiei Judeţene Mehedinţi, într-o funcţie la Bucureşti, spun anchetatorii. În acelaşi dosar, procurorii susţin că Adrian Duicu i-a dat mită jurnaliștului Andrei Bădin pentru a opri o campanie de presă împotriva ministrului Muncii, Rovana Plumb.
Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, rămâne în arest. Gheorghiţă Mateuţ: „Nu a comis nici o faptă din cele care îi sunt reproşate”
Adrian Duicu rămâne în arest. Magistraţii Curţii Supreme nu i-au aprobat contestaţia pe care el a depus-o la arestarea preventivă. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi mizeză de acum pe pledoariile a doi apărători cunoscuţi - Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu, şi Pavel Abraham, avocatul lui Bercea Mondial.
Apărătorii au încercat, fără succes, să îi convingă pe judecători că Adrian Duicu nu este un pericol public şi nu mai poate influenţa ancheta deja finalizată de Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Judecătorul de cameră preliminară s-a mulţumit să constate că de la data ultimei prelungiri a măsurii nu a intervenit nici un element nou”, motiv pentru care nu a considerat oportună eliberarea lui Adrian Duicu, a declarat după şedinţă avocatulGheorghiţă Mateuţ.
„Nu a comis nici o faptă din cele care îi sunt reproşate. E vorba de una din condiţiile prealabile luării oricărei măsuri, condiţie obligatorie, de a exista probe din care să rezulte o suspiciune rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune”, a ţinut să precizeze apărătorul Gheorghiţă Mateuţ.