Video Fostul lider al Clanului Sportivilor a fost prins în Italia. Cum a fost prins Robert Nica

Data actualizării: Data publicării:
most-wanted-prins
Fostul lider al Clanului Sportivilor, Robert Nica a fost prins de polițiști în Italia. Foto: News.ro

Robert Nica a fost dat în urmărire internațională, fiind pe lista celor mai căutați infractori, după ce s-a urcat de mai multe ori beat și drogat la volan, cauzând și un accident grav. Fostul lider al Clanului Sportivilor a încercat să îi păcălească pe polițiștii italieni, folosind un buletin fals, însă a fost filat și prins într-un aeroport din Roma.

Autoritățile din România dezvăluie faptul că aveau indicii în legătură cu locul în care se afla fostul lider al Clanului Sportivilor și pentru a reuși să îl captureze au cerut ajutorul polițiștilor italieni, care au reușit să îl prindă într-un aeroport din Roma.

În încercarea de a scăpa de autorități, bărbatul le-a arătat acestora un buletin fals, însă nu a reușit să îi păcălească pe polițiștii italieni. Bărbatul a fost reținut, iar ulterior a fost închis într-un penitenciar din Italia.

„Întrucât existau date şi indicii că bărbatul în cauză se află pe teritoriul unei alte ţări, în urma schimbului de date şi informaţii cu ataşaţi ai Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României în Italia, au fost efectuate activităţi specifice, acesta fiind depistat şi imobilizat pe un aeroport din Italia. Menţionăm că, în momentul interceptării, urmăritul s-a legitimat cu acte false de identitate, aspect clarificat în urma schimbului operativ de date”, a transmis Poliția Capitalei.

La nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 4, au fost efectuate investigaţii complexe în vederea depistării unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, aflat în categoria Most Wanted a Poliţiei Române, acesta fiind urmărit naţional şi internaţional.

Pe numele acestuia sunt emise două mandate de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru conducere unui autoturism sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, respectiv 1 an şi 9 luni de închisoare pentru deţinere de droguri de mare risc.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...