Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, scrie Mediafax. Florinel Rotaru, Elena Cristina Baldovin şi Ioana Gogoneaţă, împreună cu Irina Bologa şi Rodica Cosmaciuc, şi ele angajate ale instituţiei la data faptelor, au fost reţinuţi marţi de Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Fostul director este acuzat de abuz în serviciu, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals în declaraţii şi conflict de interese, iar cele patru foste subalterne, de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, în perioada 2010 - 2012, cei cinci inculpaţi "şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de achiziţii publice prin plata unor lucrări pentru care nu au fost furnizate documente justificative, fie prin plata unor lucrări ce nu s-au executat niciodată, fie prin angajarea unor lucrări pentru care exista posibilitatea efectuării acestora de către angajaţi ai Bibliotecii Metropolitane Bucureşti".
Totodată, aceştia ar fi produs un prejudiciu de 2.662.634 lei Bibliotecii Metropolitane, prin achiziţionarea, în perioada 2008 - 2012, de cărţi şi colecţii speciale pentru care au fost plătite preţuri supraevaluate.
Fostul director al Bibliotecii Metropolitane Florinel Rotaru mai este acuzat şi de fals în declaraţiile de avere şi conflict de interese, respectiv luarea unor decizii în cadrul instituţiei pe care o conducea "prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru soţia inculpatului sau entităţi de la care acesta a beneficiat de foloase de orice natură", potrivit Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.