Cine sunt cei patru procurori care vizează șefia DNA

Data actualizării: Data publicării:
kovesi declaratie dupa revocare - iquam octav ganea 20180709120820_IMG_0064-01

Elena Grecu, fost procuror șef la Constanța, este ultimul procuror care și-a depus dosarul pentru șefia DNA. Marius Iacob (foto dreapta), procuror-șef adjunct al DNA, a venit și el la sediul Ministerului Justiției pentru a-și depune candidatura la șefia Direcției. La scurt timp, s-a aflat și numele unui alt treilea candidat: procurorul Cristian Lazăr de la Parchetul General. Primul înscris în cursă a fost procurorul Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie.

kovesi declaratie dupa revocare - iquam octav ganea 20180709120820_IMG_0064-01
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

ACTUALIZARE 18.00. Ministerul Justiției confirmă, printr-un anunț postat pe site, că s-au înscris patru candidați pentru funcția de procuror-șef al DNA. Aceștia sunt: Marius Iacob, Elena Grecu, Cristian Lazăr și Florentina Mirică.

ACTUALIZARE 16.35. Ultimul nume înscris în cursa pentru șefia DNA este al Elenei Grecu (în fotografie lângă Marius Iacob, îmbrăcată în negru), fost procuror-şef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în prezent șef de serviciu în DNA.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat că termenul de depunere a candidaturilor expiră la ora 17.30.

„La 17.30, vom anunța oficial, pe pagina ministerului, cu nume și prenume, candidații care s-au înscris, după care mâine se verifică îndeplinirea candidaturilor”, a declarat Toader.

„Toți sunt valoroși”, a spus ministrul Justiției când jurnaliștii au încercat să afle de la el o părere despre candidaturile depuse.

ACTUALIZARE 15.10. Al treilea candidat înscris în cursa pentru șefia DNA este procurorul Cristian Lazăr din cadrul Parchetului General.

Cristian Lazăr este procuror șef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Lazăr a fost propus pentru această funcție în octombrie 2015 de ministrul Justiției de atunci, Robert Cazanciuc și este magistratul care a respins contestaţia la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul de plagiat al lui Victor Ponta.

„Este evident că infracţiunea de plagiat nu există, iar rigoarea juridică ne determină să analizăm legalitatea şi temeinicia soluţiei prin raportarea de însuşire a calităţii de autor a unei opere, astfel cum aceasta este reglementată de art. 141 din legea nr.8 din 1996”, se menţiona în rezoluţia procurorului Cristian Lazăr.

Acesta a motivat că nu se poate reţine acuzaţia de plagiat pentru că premierul a preluat doar texte de lege.

„În concluzie, doar identitatea de texte este neconcludentă ca obiectiv pentru stabilirea existenţei unei încălcări, având în vedere că această identitate se datorează uneori textelor oficiale de natură juridică şi traducerilor oficiale sau reprezintă citate aparţinând altor autori”, a mai arătat procurorul Lazăr în motivarea rezoluţiei.

Rezoluţia Parchetului ICCJ prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 141 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată, a fost emisă în mai 2013. Aceasta a fost însă contestată la procurorul ierarhic superior, care a decis respingerea.

-----

Iacob a ajuns la sediul ministerului Justiţiei pentru a-şi depune dosarul de candidatură la şefia Direcţia Naţionale Anticorupţie.

„Mi-am depus candidatura și nu fac alte comentarii”, a declarat acesta, fără a sta să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

Ora 16.00 este termenul limită de depunere a candidaturilor.

Până acum, și-a depus dosarul Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA.

În ultimele luni, Marius Iacob a fost subiectul unor acțiuni disciplinare declanșate de Inspecția Judiciară, alături de Laura Codruța Kovesi.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat pentru 5 septembrie audierea procurorului-şef adjunct al DNA. El este acuzat de Inspecţia Judiciară că a încălcat mai multe dispoziţii, delegând un procuror şef serviciu, respectiv Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA în procesul civil având ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA.

Inspecţia Judiciară a anunţat în 4 mai că a început acţiunea disciplinară faţă de procurorul Marius Constantin Iacob, adjunct al şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de către conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente.

Potrivit IJ, procurorul Marius Iacob a desemnat-o pe Carmen Simona Ricu să reprezinte DNA la judecarea cauzei având ca obiect suspendarea executării ordinului procurorului şef al DNA privind suspendarea procurorului Mihaiela Moraru Iorga, încălcând astfel Ordinul procurorului general privind participarea procurorului în cauzele civile, care limitează participarea procurorilor DNA în anumite tipuri de cauze civile şi, pe de altă parte, impun participarea în toate celelalte cauze civile, inclusiv cele care privesc activitatea parchetelor militare, a procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanţe şi de la Biroul de reprezentare al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului instanţei supreme.

De asemenea, procurorul Marius Iacob ar fi încălcat şi Regulamentul de ordine interioară al DNA, care reglementează limitativ atribuţiile consilierului juridic al DNA, fără să existe posibilitatea substituirii acestuia în faţa instanţelor de judecată de un procuror din aceeaşi structură.

Marius Iacob este procuror şef adjunct al DNA din 10 iunie 2013, anterior fiind şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prim-adjunct al procurorului general al României (27 iunie 2011 – 1 octombrie 2012).

Marius Iacob a fost, din 1994 până în 1997, procuror criminalist la Parchetul Judecătoriei Sector 6, apoi la Parchetul Tribunalului Bucureşti, până în 2003 când a fost numit prim-procuror adjunct, funcţie pe care a ocupat-o până în 2006, cu o întrerupere în perioada 30 mai 2005 – 20 februarie 2006, când a fost director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Începând din 20 octombrie 2006, Marius Iacob a fost procuror şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ, până în 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...