Fost senator PNL, declarat colaborator al Securității. CNSAS: A „turnat” un student străin care se plângea de România

Data actualizării: Data publicării:
Popescu Dumitru Dian 1
Dumitru Dian a fost senator PNL de Gorj în mandatul 2012-2016. Foto: senat.ro

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că fostul senator PNL de Gorj Dumitru Dian Popescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Fostul demnitar este acuzat de CNSAS că l-a „turnat” pe un student străin aflat la studii în România. Decizia nu este definitivă.

„Admite cererea de chemare în judecată. Constată că pârâtul Popescu Dumitru Dian a fost «colaborator al Securităţii» în sensul art. 2 lit b) din OUG nr. 24/2008. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii”, se arată în decizia luată recent de instanţă, potrivit Agerpres.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS reiese că Dumitru Dian Popescu este titular al dosarului nr. R 341035 (F.R. 30986/Prahova), unde figurează în calitate de colaborator cu numele conspirativ „MARIUS”.

CNSAS susţine că, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Dumitru Dian Popescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa realităţilor sociale, economice şi politice din ţara noastră sub regimul comunist, informaţii ce au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată.

Turnătoriile lui „Marius”

Într-o notă informativă din 22 noiembrie 1989, olografă, semnată cu numele conspirativ „MARIUS”, primită de cpt. D.G., Serv. 1, ISJ Prahova se arată: „Din discuţiile purtate cu studentul yemenit A. AL S., anul I, Foraj, relata următoarele: Este total intrigat de politica dusă de ţara noastră, comparativ cu cea din celelalte ţări socialiste, arătând că, datorită acesteia am rămas singuri şi alături de noi doar «nenorociţii de coreeni». Cel în cauză arăta că ţara sa nu e prezentă cu nicio delegaţie la lucrările Congresului al XIII-lea, întrucât, în afară de ambasada pe care o au în RSR, nu au relaţii decât pe linie de învăţământ, unde plătesc taxele în dolari, în rest, nu îi interesează cu nimic politica pe care o duce ţara noastră”.

În opinia CNSAS, informaţiile furnizate Securităţii de către Dumitru Dian Popescu se circumscriu prevederilor art. 2 lit.b) din OUG nr.24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

„Este evident excesul de zel al informatorului, fapt ce a generat imixtiunea organelor Securităţii în viaţa privată a persoanei urmărite. Pe cale de consecinţă, furnizarea unor informaţii de această natură, se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist. În legătură cu această primă condiţie, observăm că interpretarea prevederilor art. 2 lit. b), duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii, persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau, şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunţurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunţat, şi, pe de altă parte, să excludă şi denunţurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică. În consecinţă, dacă denunţarea unei conduite era potenţial nocivă pentru cel denunţat şi, în plus, un astfel de denunţ nu şi-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist”, susţine CNSAS.

Urmările turnătoriei

Pe baza informaţiilor furnizate de Dumitru Dian Popescu, organele de Securitate au dispus următoarele:

* Nota ofiţerului, nedatată, olografă, semnată olograf de cpt. D.G., Serv. 1, ISJ Prahova: „Obs.: A.S. este lucrat în DUI. Sarcini: Sursa a fost dirijată să ne semnaleze poziţia faţă de ţara noastră a obiectivului, comentariile pe care le face, relaţiile şi natura lor. Măsuri: Executarea măsurilor prevăzute în caz. Sursa a primit şi alte sarcini. Exploatarea notei la Buletinul Informativ. Măsuri de prevenire în caz, adecvate”, vol. 10, f. 10;

* Însemnare marginală nedatată, olografă, semnată olograf indescifrabil, ISJ Prahova: „Măsura de atenţionare prin factorii educaţionali”, dosar nr. D 7950, vol. 10, f. 10);

* Însemnare marginală din 23.11.1989, olografă, semnată olograf de lt.col. U.N., ISJ Prahova: „În 30 zile verificaţi informaţia, apoi vom hotărî. Atenţie să nu deconspirăm sursa” (dosar nr. D 7950, vol. 10, f. 10).

Dumitru Dian Popescu a fost senator PNL de Gorj în legislatura 2012 - 2016, a trecut apoi la ALDE şi a fost consilier personal al ministrului Energiei, Toma Petcu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri