Deputatul Elena Udrea şi fostul său soţ, Dorin Cocoş, au fost închişi la doar câteva celule distanţă în arestul Poliţiei. Nu au putut însă comunica, deoarece ancheta procurorilor în Dosarul Microsoft îi vizează pe amândoi.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Dorin - Alin Cocoş, tată şi fiu, cărora procurorii le-au interzis să ia legătura unul cu celălalt. De altfel, Dorin Cocoş le-ar fi povestit apropiaţilor că regretă că şi fiul lui a fost implicat în ancheta care îl vizează.
Un alt caz în care suspecţii nu pot lua legătura unul cu celălalt și sunt membri ai aceleaşi familii este cel al lui Viorel şi Andrei Hrebenciuc. Imediat ce au fost închişi, fostul parlamentar ar fi făcut mărturisiri importante în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri pentru ca fiul lui să fie cercetat în arest la domiciliu. Chiar şi aşa, Andrei Hrebenciuc nu poate lua legătura cu tatăl său, pentru că riscă să se întoarcă după gratii.
Un alt exemplu de suspecţi în familie este cel al lui Mircea şi Vlad Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi fiul său. Cei doi sunt acuzaţi de fapte de corupţie şi cercetaţi sub control judiciar într-un dosar instrumentat de procurorii din Ploieşti. Legea îi obligă așadar să nu ia legătura unul cu celălalt.
În aceeași situație se află și fostul ministru de Interne Cristian David, suspect alături de mama sa într-un dosar, sau Sebastian Ghiță, care trebuie să mai amâne discuţiile cu prietenul său, deputatul Vlad Cosma.