Explicațiile DNA privind audierea bunicii de 90 de ani a fostei șefe a AEP

Data actualizării: Data publicării:
patru cu bunica

Într-un comunicat de presă intitulat „Reacție manipulări făcute în spațiul public”, instituția condusa de Laura Codruța Kovesi oferă explicații cu privire la audierea la DNA a bunicii de 90 de ani a Anei Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente. De asemenea, anchetatorii arată cum s-a făcut citarea lui Pătru, nu prin intermediul fiului acesteia.

În privința audierii Nicoliței Simionescu, bunica fostei șefe a AEP, DNA arată că actualul Cod de procedură penală nu permite, față de vechiul cod, audierea la domiciliu a martorilor.

«În actuala reglementare, la art. 114 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, se prevede că „orice persoană citată în calitate de martor are obligația se a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o, la locul, ziua și ora arătată în citație”», se arată în comunicatul DNA.

Procurorii precizează că persoana citată, deși a luat la cunoștință de convocarea la audieri pe 2 octombrie, cu două zile înainte de data prezentării, nu a formulat nicio cerere către organele judiciare prin care să atragă atenția că nu se poate prezenta la audiere. „În schimb, la data de 04 octombrie 2017, prin intermediul avocatului, aceasta a formulat o cerere prin care solicita asistență medicală, în baza căreia organele judiciare au apelat la sprijinul unui echipaj medical, care a asigurat asistența medicală martorei pe tot parcursul procedurilor judiciare”, mai arată DNA.

Nu în ultimul rând, procurorii precizează că, potrivit art. 117 din Codul de procedură penală, bunica fostei șefe a AEP avea dreptul să refuze audierea în calitate de martor, fiind o rudă apropiată a Anei Maria Pătru. „Martora Simionescu Nicolița nu a refuzat prezentarea la audiere. În acest context, în cauză, martorei i s-a dat posibilitatea să justifice sumele de bani cu care au fost achiziționate bunurile imobile (terenul) ce reprezintă obiect al infracțiunilor de spălare de bani. Totuși aceasta a arătat, în prezența avocatului, că se va prevala de dreptul de a nu face declarații”, continuă anchetatorii explicațiile.

În ceea ce privește citarea Anei Maria Pătru, DNA arată că citarea s-a făcut „la posturile telefonice indicate de aceasta ca fiind cele la care poate fi contactată” și nu prin fiul acesteia, „cum în mod neadevărat s-a susținut”.

„Mai mult, fiul inculpatei Ana Maria Pătru, Pătru Ștefan, major, a fost singurul care a apelat organele de urmărire penală după ce, inițial, nimeni nu a răspuns la numerele de telefon indicate de inculpată, la care ofițerii de poliție inițiaseră apeluri pentru contactarea acesteia”, mai scrie în comunicatul DNA.

Comunicatul integral al DNA:

„În ultimele zile, spațiul public a fost invadat de o serie de materiale jurnalistice menite să manipuleze opinia publică prin acreditarea ideii că, în cursul investigațiilor penale, procurorii anticorupție ar comite abuzuri și ar recurge la metode care încalcă procedurile judiciare.

De exemplu, s-au vehiculat cu insistență informații că, în mod abuziv, procurorii DNA ar audia persoane vârstnice ori ar încerca să intimideze persoanele suspecte de comiterea unor infracțiuni prin implicarea copiilor lor în procedura de citare.

În unele cazuri, în media s-a recurs chiar la exploatarea emoțională a unor împrejurări construite pe informații false, care au prezentat drept acțiuni abuzive ale procurorilor o serie de proceduri reglementate clar de lege.

Față de aceste încercări de manipulare, DNA precizează următoarele:

Cu privire la dosarul nr. 345/P/2016 aflat la Structura Teritorială Ploiești – privind pe inculpata Pătru Ana Maria (mediatizat prin comunicatul nr. 920 din 27 septembrie 2017, postat la www.pna.ro)

1. Referitor la Simionescu Nicolița (persoană vârstnică, rudă a inculpatei audiată ca martor). Simionescu Nicolița a fost citată atât pentru a fi audiată în calitate de martor, cât și pentru a participa la procedura de instituire a sechestrului asigurător, pe bunuri care apar ca fiind proprietatea sa (teren și casă situate în oraș Voluntari, cartier Pipera, județul Ilfov) și care fac obiectul infracțiunii de spălare a banilor în dosarul sus menționat.

Astfel, martora Simionescu Nicolița a fost chemată în fața organelor judiciare pentru data de 04 octombrie 2017, prin emiterea și transmiterea unei citații scrise la data de 28 septembrie 2017, existând dovada că aceasta a fost primită de martoră la data de 02 octombrie 2017.

În actuala reglementare, la art. 114 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, se prevede că „orice persoană citată în calitate de martor are obligația se a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o, la locul, ziua și ora arătată în citație”.

Actualul Cod de procedură penală nu prevede însă și posibilitatea audierii martorului la domiciliu, așa cum se prevedea în mod expres în Codul de procedură penală anterior, în vigoare până în anul 2014 (art. 86 alin. 3 rap. la art. 74 din Vechiul Cod de procedură penală).

Totodată, Codul de procedură penală este cel care prevede și procedura de urmat și în cazul persoanelor audiate care manifestă stări speciale. Astfel, art. 106 alin. 1 spune că, „dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și, dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic”.

Deși a luat la cunoștință cu două zile înainte de data la care a fost chemată pentru a fi audiată și avea timpul necesar, aceasta nu a formulat nicio cerere în cuprinsul căreia să atenționeze organele judiciare că se află în imposibilitatea de a se prezenta la audiere.

În schimb, la data de 04 octombrie 2017, prin intermediul avocatului, aceasta a formulat o cerere prin care solicita asistență medicală, în baza căreia organele judiciare au apelat la sprijinul unui echipaj medical, care a asigurat asistența medicală martorei pe tot parcursul procedurilor judiciare.

Pe parcursul realizării procedurilor, starea de sănătate a martorei Simionescu Nicolița a fost corespunzătoare, fapt constatat și de echipajul medical care i-a acordat asistență.

Conform art. 117 al Codului de procedură penală, rudele apropiate au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor, acest drept fiindu-le comunicat de organul judiciar. Decizia aparține acestor persoane, întrucât există posibilitatea ca ele să dorească să formuleze declarații, inclusiv în apărarea inculpaților. Martora Simionescu Nicolița nu a refuzat prezentarea la audiere. În acest context, în cauză, martorei i s-a dat posibilitatea să justifice sumele de bani cu care au fost achiziționate bunurile imobile (terenul) ce reprezintă obiect al infracțiunilor de spălare de bani. Totuși aceasta a arătat, în prezența avocatului, că se va prevala de dreptul de a nu face declarații.

2. Referitor la presupusa citare a lui Pătru Ana Maria prin intermediul fiului inculpatei.

Procedura de citare a lui Pătru Ana Maria (în prezent inculpată în dosar) s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 257 alin. 1 teza a II-a din Codul de Procedură penală, la posturile telefonice indicate de aceasta ca fiind cele la care poate fi contactată.

Procedura de citare nu s-a realizat prin intermediul fiului inculpatei, cum în mod neadevărat s-a susținut.

Mai mult, fiul inculpatei Ana Maria Pătru, Pătru Ștefan, major, a fost singurul care a apelat organele de urmărire penală după ce, inițial, nimeni nu a răspuns la numerele de telefon indicate de inculpată, la care ofițerii de poliție inițiaseră apeluri pentru contactarea acesteia.

De altfel, art. 261 alin. 1 Cod de procedură penală precizează că, dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea ori care în mod obișnuit îi primește corespondența. Citația, de asemenea, poate fi înmânată unui minor de peste 14 ani. Ulterior, după aproximativ 3 ore, de la momentul inițierii primelor apeluri de către organele judiciare, inculpata Pătru Ana Maria a contactat ofițerii de poliție.

Totodată, inculpata a fost citată și prin intermediul organelor de poliție din localitatea Voluntari, județul Ilfov, acolo unde aceasta se prezintă periodic, conform programului de supraveghere stabilit în cadrul controlului judiciar dispus într-o altă cauză în care a fost trimisă în judecată. Acest fapt rezultă și din procesul-verbal semnat de inculpată, aflat la dosarul cauzei.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...