Expertiză. Retrocedările de la Nadăș au fost făcute cu acte false

Data publicării:
nadas padure

Familia Colțeu, cea care a dobândit terenurile, ar fi folosit un act ce completa testamentul inițial, lăsat de o vecină pe care aceștia o îngrijeau. Și semnătura de pe document ar fi fost falsificată.

Documentul prevede că femeia a lăsat moștenire toate proprietățile, dar și drepturile viitoare asupra proprietăților care au fost revendicate, după ce ar fi fost confiscate de regimul comunist.

Totuși, femeia nu se mai afla în proprietatea terenurilor încă din 1939, când proprietățile au fost cumpărate de către societatea forestieră de la Nadăș.

Dosarul se află acum pe masa procurorilor DNA Timișoara. Mai multe persoane fizice și juridice sunt cercetate pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals. Printre acestea se află și notarul arădean în biroul căruia ar fi fost autentificate actele de moștenire. A fost de asemenea pus sechestru pe bunurile familiei Colțeu. Aceștia nu mai pot exploata masa lemnoasă din pădurea pe care o dețin la Nadăș.

„Ori de câte ori suntem în prezența unor infracțiuni de fals, una din modalitățile de soluționare a problematicii din punct de vedere al laturii civile a cauzei e anularea înscrisurilor falsificate. Pornind de la anularea înscrisurilor falsificate, toate celelalte acte întocmite pe baza acestor acte false urmează același principiu, al anulării lor”, a explicat procurorul general Tiberiu Nițu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”