Elena Udrea a fost arestată preventiv

Data publicării:
elena udrea catuse arestata Instanta mediafax

După cum a precizat şi unul dintre avocaţii fostului ministru, instanţa nu a luat în considerare şi acuzaţia de spălare de bani. În referatul lor, procurorii spun că fosta candidată la preşedinţie a luat, în 2009, mită nouă milioane de euro ca să-şi folosească influenţa în Guvern pentru contractul cu Microsoft. Iar banii ar fi ajuns apoi în conturile PDL.

„Udrea a făcut o completare la declarația de ieri de la DNA, doar simple precizări. A răspuns întrebărilor puse de procurori și judecători.

Sunt simple acuzații. Grave, dar în sprijinul acestor afirmații sunt simple supoziții, nu există probe. Doamna Udrea rămâne în sală, în așteptarea soluției. Despre cazul Pescariu – nu există documente, în afara unui înscris olograf ridicat de la Pescariu, care conține două inițiale, EU, și suma de 500.000. Ăsta este tot probatoriul.

Reporter: De ce a ales să aștepte sentința la instanță și nu a mers în arest?

Mă tem că nu poate să aleagă. A fost decizia instanței. Doamna Udrea e sub imperiul măsurii de reținere”, a declarat Marius Sebastian Striblea, avocatul Elenei Udrea.


VIDEO. Elena Udrea, dusă la mandat în cătușe
Elena Udrea, reținută de procurorii DNA. Fostul ministru află azi dacă va fi arestată preventiv

La ora 14.00 ar fi trebuit să înceapă ședința de judecată. Magistrații vor decide dacă Elena Udrea va fi arestată preventiv sau va fi lăsată să plece acasă și, cel mai probabil, să fie cercetată sub control judiciar.

Citiți și:
Procurori: Ziua de naştere a Elenei Udrea din 2012 şi mai multe excursii cu Maria Topoliceanu, achitate din banii primiţi mită 
Traian Băsescu, despre Elena Udrea: Cred în omul ăsta, indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că nu o abandonez
Ana Maria Topoliceanu, urmărită penal pentru luare de mită în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea a ajuns fără cătușe în arestul Poliției Capitalei. DNA face verificări

În urmă cu două zile, la finalul discursului pe care l-a ţinut în faţa colegilor parlamentari, Elena Udrea a făcut un gest bizar. Se uită înspre camerele video ale reporterilor aflaţi în sala Parlamentului, apoi îşi duce la nas degetul arătător de la mâna dreaptă, preţ de câteva secunde, ca şi când ar fi vrut să transmită un mesaj.

Cine a făcut denunțuri împotriva Elenei Udrea

Cel puţin nouă persoane au făcut denunţuri împotriva Elenei Udrea la DNA, în dosarele Gala Bute şi Microsoft. Multe dintre ele le-au povestit achetatorilor că fostul ministru le-a cerut mită pentru a le rezolva problemele în justiţie sau le-a solicitat sponsorizări pentru ca Ministerul Dezvoltării să plătească la zi contractele încheiate cu firme private.

Toți acești oameni o acuză pe Elena Udrea de trafic de influență sau de luare de mită în aceste două mari dosare întocmite de procurorii anticorupție. Spre exemplu, Dinu Pescariu susține că i-ar fi oferit 500.000 de euro Elenei Udrea, pentru ca aceasta să îl ajute, în urmă cu câțiva ani, pentru rezolvarea unor probleme în justiție.

Printre persoanele care ar fi denunțat-o pe Elena Udrea se află şi Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a a Companiei Naţionale de Investiţii, fotografiată la Paris alături de Elena Udrea şi Alina Bica. Aceasta ar fi declarat sub jurămant că ar fi intermediat mita primită de fostul ministru al Turismului, iar informaţia se regăseşte în referatul privind propunerea de arestare a omului de afaceri Tudor Breazu, administratorul domeniului Elenei Udrea de la Nana.

Doi foști subalterni de la ministerul condus de Elena Udrea au spus procurorilor anticorupție, susțin surse judiciare, că aceasta ar fi condiționat plata către firma unui om de afaceri de o sponsorizare. E vorba de suma de 3 milioane de lei, pe care Elena Udrea ar fi cerut-o lui Adrian Gărdean.

Denunțuri împotriva fostului ministru al Dezvoltării au fost făcute și de fostul ministru Gabriel Sandu și de omul de afaceri Gheorghe Stelian, cel acuzat în dosarul în care fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș, este în continuare arestat.

Alex Faur, un alt om de afaceri, spune că i-ar fi preluat creditul Elenei Udrea sub forma unei mite mascate.

Toate aceste denunțuri, coroborate cu alte probe, susțin investigatorii DNA, au dus la reținerea pentru 24 de ore a Elenei Udrea.

Marți, la sediul DNA au ajuns şi oamenii de afaceri Gheorghe Stelian şi Alexandru Faur. Gheorghe Stelian este cel care ar fi beneficiat de despăgubirea-record în dosarul în care a fost arestată fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. Învinuit de complicitate la abuz în serviciu, milionarul a denunţat-o pe Elena Udrea în dosarul Microsoft.

Alexandru Faur este personajul controversat care, spun anchetatorii, ar fi preluat creditul de peste 3 milioane de euro contractat de Elena Udrea în 2007. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai mari pensii din România, conform CNPP. Cum ajungi să primești lunar o avere...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”