Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, trimiși în judecată în dosarul dezafilierii U Craiova

Data publicării:
dumitru dragomir 5562300-Mediafax Foto-Andreea Alexandru

Mircea Sandu, președintele Federației Române De Fotbal (FRF) și Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste De Fotbal (LPF) și vicepreședinte al FRF, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, infracțiunea de folosire a influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și pentru infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

Deferite justiției au fost și persoanele juridice fără scop patrimonial, Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 2 București.

Cum s-au luat deciziile

Conform rechizitoriului procurorilor DNA, „la data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal s-a hotărât excluderea provizorie a S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. Excluderea a fost pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor. Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, inculpații Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal”.

„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva S.C. Fotbal Club U Craiova S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului”, arată documentul DNA.

Conform rechizitoriului DNA, deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federației Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011.

„Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a S.C. Fotbal Club U Craiova S.A., a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”, arată anchetatorii.

Concret, urmare a deciziei de excludere a S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. din Federația Română de Fotbal, contractele civile dintre S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului. Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, se menționează în comunicatul DNA.

Suma respectivă de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Având în vedere că membrii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (alții decât inculpații Mircea Sandu și Dumitru Dragomir) prezenți la ședința din 20 iulie 2011 și-au exercitat votul referitor la excluderea S.C. Fotbal Club U Craiova S.A. numai ca urmare a exercitării influenței și autorității de către Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, fără a fi în deplină cunoștință de cauză referitor la conținutul a ceea ce s-a susținut că este o abatere disciplinară gravă, față de aceștia (10 persoane fizice) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...