Dosarul referendumului. Liviu Dragnea vrea audierea lui Victor Ponta
Data publicării:
Vicepremierul Liviu Dragnea, inculpat în aceste caz, a cerut astăzi judecătorilor să îl citeze pe premier după ce, în timpul urmăririi penale, Direcţia Naţională Anticorupţie a refuzat să îi ia declaraţie şefului Executivului.
Cel care a coordonat ancheta, procurorul Lucian Papici, a spus atunci că audierea premierului nu este necesară.
Instanţa supremă a amânat, în 15 noiembrie, la primul termen, judecarea dosarului „Fraudă la referendum”, în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, după ce 59 dintre inculpaţi au transmis cereri că vor un nou termen pentru a-şi angaja avocaţi şi pentru pregătirea apărării.
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pe 7 octombrie 2013 pe motiv că şi-ar fi folosit influenţa cu scopul de a obţine, prin orice mijloace, o prezenţă la vot de minimum 60%, rezultat care-i asigura demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
În demersul său, el ar fi fost susţinut de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Iniţial, procesul trebuia să înceapă pe 18 februarie 2014, însă procurorii au cerut un termen mai scurt.