Audierea lui S. Ghiţă, reluată în 6 iunie. Abia atunci e liberă în Serbia sala de videoconferinţă

Data actualizării: Data publicării:
sebastian ghita digi

Sebastian Ghiţă a dat explicaţii în faţa magistraţilor români, pentru prima dată de când e arestat în Serbia. Şi, de altfel, pentru prima dată de când a dispărut din România, la sfârşitul anului trecut. A fost audiat la distanţă, prin sistem de videoconferinţă, în dosarul Ponta-Blair, în care procurorii DNA au cerut al cincilea mandat de arestare pe numele fugarului.

s ghita octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 ACTUALIZARE 18.00. Şedinţa secretă de la instanţa supremă în care Sebastian Ghiţă a intrat prin videoconferinţă a durat peste două ore.

Audierea omului de afaceri prin videoconferinţă a început la ora 13.00, într-o şedinţă secretă care a avut loc în prezenţa unui interpret de limbă sârbă.

Avocaţii sârbi au susţinut că abia astăzi au studiat dosarul lui Sebastian Ghiţă şi nu au avut timp să îşi pregătescă apărarea.

Magistraţii au stabilit ca audierea omului de afaceri să fie reluată în 6 iunie, pe motiv că abia atunci va fi liberă, la instanţa din Belgrad, sala din care se poate intra în sistem de videoconferinţă.


O astfel de audiere a fost programată şi în urmă cu câteva zile.  Audierea a fost iniţial programată să aibă loc miercurea trecută, dar Ghiţă a refuzat să dea declaraţii, invocând faptul că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el.

Aflat în arest preventiv la Belgrad, Sebastian Ghiţă a intrat în direct cu autorităţile judiciare din România miercuri după-amiază, într-o videoconferinţă, în cadrul unei şedinţe secrete care a avut loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El ar fi trebuit să răspundă întrebărilor în cadrul şedinţei de judecată în dosarul în privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care este urmărit penal şi fostul premier Victor Ponta.

Vineri, Ghiţă a fost audiat la Belgrad în vederea extrădării. El a refuzat, însă, extrădarea şi a făcut referire la persecuţii politice. De asemenea, avocatul său a cerut înlocuirea detenţiei cu arestul la domiciliu, o decizie fiind posibilă în această săptămână.

Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

În 26 aprilie, procurorii DNA Ploieşti au solicitat instanţelor emiterea de noi mandate de arestare pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, în cele două dosare de corupţie în care acesta este cercetat şi în care nu primise sau în care anchetatorii nu formulaseră solicitări de emitere a unui mandat de arestare, respectiv dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair şi cel în care Ghiţă este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu.

Astfel, procurorii DNA au formulat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Ghiţă şi în dosarul care vizează vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, dosar în care Ghiţă este urmărit penal alături de Victor Ponta pentru infracţiuni de corupţie.

Procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie 2016, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICC) au modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta. Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara. Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatorii.

(sursa: News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...