Dosarul creditelor ilegale. Fostul director general al BRD, Sorin Popa, cercetat sub control judiciar

Data publicării:
brd sediu - crop mfax

 

Foto: Mediafax

Sorin Popa a venit joi la DIICOT, fiind citat pentru a da declaraţii în dosarul privind acordarea ilegală de credite, prin care s-ar fi produs băncii un prejudiciul estimat la peste 43 de milioane de euro, surse judiciare declarând că anchetatorii îi aduc la cunoştinţă lui Popa că este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani.

Sorin Popa a ajuns la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în jurul orei 08.45, însoţit de avocat, şi la intrare a declarat că este nevinovat.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Sorin Popa că este urmărit penal pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani.

Sorin Popa a fost citat la DIICOT şi în 19 mai, când s-au prezentat mai multe persoane pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt urmărite penal în această cauză, însă atunci au fost avocaţii acestuia, care le-au spus procurorilor că fostul vicepreşedinte BRD este în Franţa şi că nu a putut veni.

Citiți și: Averi cu bani din credite obținute ilegal. Nume sonore într-un dosar instrumentat de DIICOT

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei