Procurorii o acuză pe Crinuța Dumitrean de abuz în serviciu şi îi impută semnarea actului prin care omul de afaceri Stelian Gheorghe, apropiat al lui Dorin Cocoş, a primit o despăgubire supraevaluată cu 60 de milioane de euro, pentru un teren din sectorul 2 al Bucureştiului.
Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost şi ea audiată la DNA şi reţinută după două ore de interogatoriu. Ea se alătură astfel Alinei Bica şi altor trei ex-oficiali care au semnat actul de acordare a despăgubirii.
Toţi cei nouă membri ai comisiei de despăgubiri au fost audiaţi. Patru au fost trimişi după gratii. Doi parlamentari, Marko Attila, de la UDMR, şi Cătălin Teodorescu, de la PDL, au fost şi ei chemaţi în biroul procurorilor pentru explicaţii. Ultimul, după şase ore de audieri, a fost pus sub acuzare. Procurorii vor cere avizul Camerei Deputaţilor ca să îl aresteze.
Expertul care a umflat valoarea terenului a fost arestat, iar Stelian Gheorghe, care a primit o despăgubire de 90 de milioane de euro, de trei ori mai mare decât cea reală, este cercetat sub control judiciar. În dosar apare şi numele fostului soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş. El ar fi intervenit la Alina Bica pentru aprobarea cererii ilegale. Drept răsplată, a primit de la Stelian Gheorghe zece milioane de euro, spun procurorii.