Dosar Microsoft închis de instanţă. Claudiu Florică şi Dinu Pescariu scapă de acuzația de spălare de bani
Data publicării:
Nereguli grave în ancheta Microsoft, una dintre ele, ajunsă în instanţă. Tribunalul Bucureşti a decis încetarea procesului în care sunt judecaţi oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu pentru acuzaţii de spălare de bani.
Motivul: ancheta, care viza inclusiv presupuse fapte penale săvârşite peste graniţă, nu a fost autorizată în prealabil de procurorul general al României, aşa cum prevede legea. Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi contestată cu apel.
În acest dosar, Pescariu şi Florică au fost acuzaţi că au rulat prin conturi din ţară şi din străinătate zeci de milioane de dolari, bani care reprezentau mita primită de oficiali şi oameni de afaceri implicaţi în semnarea contractelor de licenţiere.