Serviciul Român de Informaţii a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, propunând ca doi cetăţeni sirieni să fie declaraţi indezirabili pentru o perioadă de zece ani, după ce aceştia au fost implicaţi în România în acţiuni sistematice de promovare agresivă a ideologiei jihadiste şi au facilitat pătrunderea ilegală în ţara noastră a unor conaţionali, dintre care unii erau deja semnalaţi având conexiuni teroriste.
Verificările făcute de SRI au arătat că cei doi suspecţi sirieni, A.H. şi A.H., au fost angrenaţi în România în acţiuni sistematice de promovare agresivă a ideologiei jihadiste specifice grupărilor teroriste active pe frontul din Siria.
De asemenea, aceştia au facilitat pătrunderea ilegală în România a unor conaţionali, dintre care unii erau deja semnalaţi având conexiuni teroriste.
„În perioada de monitorizare, cei doi suspecţi au realizat inclusiv deplasări repetate în Siria, în cadrul cărora au stabilit şi au cultivat relaţii apropiate cu membri ai unor grupări jihadiste, inclusiv Daesh”, arată SRI.
Din evaluarea informaţiilor adunate de SRI s-a concluzionat că „există riscuri asociate terorismului, astfel încât s-a luat decizia îndepărtării celor doi suspecţi de pe teritoriul României”.
În acest caz s-a cooperat cu Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul General pentru Imigrări), precum şi cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.