Doi medici din București, trimişi în judecată pentru aducerea ilegală din Italia a sute de cornee pentru transplant

Data publicării:
ochiul unei femei
Doi medici, trimişi în judecată pentru aducerea ilegală din Italia a sute de cornee pentru transplant. Foto: Profimedia

Doi medici care administrează o clinică privată de oftalmologie din Bucureşti au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada 2019 - 2022, în numele şi în interesul clinicii oftalmologice, medicii au introdus pe teritoriul României, din Italia, 303 cornee, fără a deţine autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională. de Transplant.

Legea Sănătăţii condiţionează legalitatea importului de ţesut uman de existenţa unei autorizaţii speciale pe care o poate emite doar Agenţia Naţională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru nicio operaţiune de import din cele 109 menţionate în rechizitoriu, Agenţia Naţională de Transplant nu a emis autorizaţia specială în beneficiul clinicii oftalmologice.

Dispoziţia de trimitere în judecată vizează şi săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, după ce s-a reţinut că, în numele şi în interesul acestei clinici oftalmologice, medicii au atestat în fals împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că deţin aceste autorizaţii speciale de import ţesuturi de origine umană.

Toate aceste documente falsificate au fost folosite în relaţiile comerciale derulate cu Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto - Onlus din Italia.

Simona Anghel, purtător de cuvânt şi procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, a declarat miercuri că nu au fost înregistrate plângeri din partea pacienţilor care au beneficiat de transplant de cornee, astfel încât procurorii nu au putut cerceta dacă a existat în această speţă vreun caz de malpraxis.

Potrivit procurorului, nu au fost impuse interdicţii împotriva medicilor şi clinicii, astfel încât aceştia îşi continuă activitatea, dar nu au mai fost efectuate operaţii de cheratoplastie.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului l Bucureşti, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...