Potrivit procurorilor, Tudor Chiuariu a cerut inițial două milioane de euro mită, apoi ar fi cerut alte 3,3 milioane de euro, pentru a-l ajuta pe un urmaș al familiei Sturdza să obțină ilegal mii de hectare de pădure.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o altă infracțiune de trafic de influență, pe lângă cele menționate în comunicatul din 10 ianuarie 2015.
În ordonanța de extindere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:
În contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, la data de 12 aprilie 2013, după ce a încetat orice raport juridic între Paltin Gheorghe Sturdza și Varga Ioan Gheorghe (coinculpați în prezenta cauză), la biroul SCA CHIUARIU ȘI ASOCIAȚII din București a avut loc o întâlnire între Paltin Gheorghe Sturdza și Chiuariu Tudor Alexandru.
Cu ocazia acelei întâlniri, după ce Chiuariu Tudor Alexandru l-a asigurat pe Paltin Gheorghe Sturdza de influența sa avută asupra funcționarilor publici din județul Bacău implicați în procedura de punere în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, i-a pretins acestuia suma de 3.000.000 de euro pentru a obține, cu ajutorul influenței sale asupra respectivilor funcționari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha de pădure”, se arată în comunicatul DNA.