DNA: Fosta șefă AEP a cerut un milion de euro mită
Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente ar fi primit 600.000 de euro într-o servietă de lux de la reprezentanţii unei firme de software. Sunt acuzaţiile pentru care Ana Maria Pătru a fost pusă astăzi sub acuzare şi este cercetată sub control judiciar.
Anchetatorii au formulat acuzaţii de trafic de influenţă şi spălare de bani şi spun că Ana Maria Pătru ar fi cerut un milion de euro de la reprezentanţii firmei, promitându-le că îi va scăpa de un control.
Anchetatorii susţin că, din banii primiţi, Ana Maria Pătru a cumpărat un teren şi un apartament pe numele unor rude.
În plus, este acuzată că a indus în eroare organele judiciare printr-un denunţ, iar ulterior a recunoscut că era mincinos.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata:
PĂTRU ANA-MARIA, la data faptelor președinte al Autorității Electorale Permanente, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- spălare a banilor,
- inducerea în eroare a organelor judiciare.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanții unei firme de software suma de 1 milion de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra directorului unei instituții publice cu atribuții de control și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma de de software.
În același context, inculpata a primit, în trei tranșe, în perioada iulie 2013 - martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 – suma de 400.000 euro, sumă remisă și primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeași marcă; sfârșitul lunii noiembrie 2013 – suma de 100.000 euro și în cursul lunii martie 2014 – suma de 100.000 euro).
În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 600.000 euro și beneficiarul real al acestei sume, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prin:
-achiziționarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafață de 1.000 m2 situat pe raza orașului Voluntari, județul Ilfov, în valoare de 130.000 euro,
- achiziționarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanța, județul Constanța, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitați, în numerar, cu titlu de avans, diferența de preț în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar),
-efectuarea unor investiții, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea pe terenul situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, menționat mai sus, a unui imobil - casă de locuit, (inclusiv dotarea și amenajarea acestuia) precum și dotarea și amenajarea apartamentului situat în mun. Constanța, amintit anterior.
La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat și înregistrat la Direcția Națională Anticorupție un denunț privind existența unei infracțiuni de trafic de influență, pretins comisă de directorul instituției publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunțul – obiect al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reținută în sarcina sa, este mincinos.
Prin ordonanța din data de 27.09.2017, procurorii anticorupție au dispus față de inculpată măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.09.2017 pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- spălare a banilor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Pătru Ana-Maria trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpatei Pătru Ana-Maria i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News