Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J, referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Cristian David, ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008.
Acesta este acuzat de luare de mită şi spălare de bani.
Faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată în cursul anului 2014 constau în aceea că ministrul David Cristian ar fi pretins, în anul 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
Totodată, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie.