DNA anchetează conducerea CFR SA

Data publicării:
trenuri cfr mediafax

Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători şi Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 - septembrie 2013.

Controlul la CFR SA s-a finalizat în noiembrie, raportul de la Tarom este pe circuitul de aprobare, iar în cazul celorlalte trei companii, acţiunile sunt în derulare, a comunicat Biroul de presă al Ministerului Transporturilor (MT) la solicitarea Mediafax.

Rezultatele acţiunii de control de la CFR au fost consemnate în Raportul nr. 49627/04.11.2013, în cuprinsul documentului fiind menţionate deficienţele de natură economică, administrativă, organizatorică, precum şi aspecte care constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni.

"Măsurile dispuse pentru remedierea deficienţelor de natură economică, administrativă şi organizatorică sunt în curs de implementare. Având în vedere aspectele constatate, ce constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, Direcţia Corpul de Control a sesizat organele abilitate ale statului (...) În acest sens, în luna noiembrie 2013, Corpul de Control a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia Poliţie Transporturi - Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti", mai arată reprezentanţii instituţiei.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a acuzat la finele anului trecut conducerile companiilor feroviare CFR SA şi CFR Călători de management defectuos, în contextul în care, pe 24 decembrie, zeci de pasageri au aşteptat mai multe ore în frig din cauza unor defecţiuni ale garniturilor de tren.

Potrivit ministerului Transporturilor, managerii nu au luat măsurile necesare în acest caz, încălcând prevederile legale, iar consiliile de administraţie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activităţii managerilor pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.

În replică, reprezentanţii CFR SA au anunţat că au fost luate toate măsurile necesare pentru remedierea defecţiunilor şi reluarea circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă, fără încălcarea prevederilor legale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...