Procurorii DIICOT Dâmboviţa au efectuat, miercuri, 18 percheziţii în judeţele Dâmboviţa şi Ilfov, la domiciliile unor persoane suspectate că aduceau droguri din Spania, 14 persoane fiind audiate la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa.
"La data de 19 august, procurorii DIICOT Dâmboviţa, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa, au efectuat un număr de 18 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Ilfov, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu", se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis, miercuri, Agerpres.
În cauză s-a reţinut faptul că liderul grupării s-ar fi ocupat de introducerea din Spania în România a unor cantităţi de droguri disimulate în colete, un transport conţinând până la 5 kilograme de canabis, 200 de comprimate ecstasy şi 500 de grame cocaină sau amfetamină.
Membrii grupării aveau rolul de a ridica şi ascunde coletele, de a porţiona drogurile şi de a le comercializa pe raza localităţilor Crevedia, Ciocăneşti, Butimanu şi Buftea, cu sume cuprinse între 30 şi 60 lei/gram în funcţie de cantitatea achiziţionată.
Printre lucrurile confiscate s-au aflat 25 de telefoane mobile, 2.005 euro, 99.940 de lei
"În urma acţiunii, au fost ridicate 8 plante de canabis, o instalaţie de cultivat in-door, 3 pachete de canabis de 4,8 kilograme, 20 de recipiente cu îngrăşământ lichid, un cântar electronic cu urme de materie vegetală, 25 de telefoane mobile, 2.005 euro, 99.940 de lei, mai multe înscrisuri şi alte obiecte susceptibile a conţine urme de droguri", arată sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, al echipelor chinologice de detectare a drogurilor din cadrul DGPMB - Serviciul de Poliţie Canină, al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" din Ploieşti şi a lucrătorilor de la ANP - Penitenciarul Mărgineni.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
Editor web: Liviu Cojan