Dieter Stanzeleit: Am vrut să-l dau în judecată pe Regele Mihai, pentru calomnie, dar m-am răzgândit

Data publicării:
regele mihai priveste la bustul lui carol 1-Mediafax Foto-Octav Ganea

 

„Am făcut o cerere împotriva Regelui, dar apoi m-am gândit că nu este de folos dacă eu fac lucruri mai grave, mai rele. Eu sunt un om respectat. (...) Mă simt demoralizat de ceea ce spune. Este un lucru netolerabil”, a spus Dieter Stanzeleit, la ieşirea de la Judecătoria Sectorului 1.

La termenul de vineri, de la Judecătoria Sectorului 1, au fost luate în discuţie mai multe excepţii ridicate de avocaţii Casei Regale, referitoare la faptul că instanţa românească nu este competentă să soluţioneze acest proces.

În noiembrie 2013, avocatul Majestăţii Sale, Adrian Vasiliu, a declarat că Regele Mihai I se simte hărţuit de cetăţeanul german Dieter Stanzeleit, care susţine că este fiul acestuia şi care a folosit documente false pentru a demonstra gradul de rudenie.

„Se simte hărţuit, a făcut şi plângeri penale la Geneva, dar el (Dieter Stanzeleit - n.r.) are dreptul să facă acţiuni în justiţie, le face. Cândva, poate, vor exista şi consecinţe”, a spus apărătorul Regelui Mihai I.

Avocatul a mai spus că Stanzeleit a folosit documente false pentru a demonstra gradul de rudenie dintre el şi Regele Mihai I.

„În Germania, s-a constatat că actele pe care foloseşte sunt contrafăcute de către Securitatea română sau cine mai ştie de către cine. Sunt acte care sunt scrise pe hârtie care nu exista pe vremea când actele sunt datate, sunt acte scrise cu pix cu pastă, când nu exista încă pixul cu pastă şi mai există acte de prin anii '40 sau '45, scrise cu imprimantă cu cerneală. Astea le-a stabilit un expert german, aceste lucruri sunt definitive şi irevocabile”, a precizat atunci Vasiliu.

Stanzeleit a introdus în 21 ianuarie 2013, la Judecătoria Sectorului 1, o acţiune prin care cere magistraţilor să stabilească, în urma administrării probelor ce se vor propune pe parcursul judecării cazului, că Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...